Cuvioasă Parascheva de la Iaşi este una dintre cele mai populare sfinte ale Ortodoxiei, în general, şi ale Ortodoxiei româneşti, în special. Ea este cinstită atât în locurile şi ţările care au avut legătură cu viaţa ei sau cu sfintele sale moaşte, cât şi în afara lor. În mod aparte, ea este cinstită, cu sporită evlavie, în Moldova, unde se află trupul ei neputrezit şi pe care o ocroteşte de 370 de ani. Însă ea a fost cunoscută şi cinstită ca sfântă şi în celelalte ţări româneşti, chiar cu câteva secole înainte de aducerea sfintelor ei moaşte în ţara noastră. Cinstirea deosebită de care s-a bucurat Sfânta Parascheva în rândul creştinilor ortodocşi, mai ales a celor din zona balcanică, a făcut ca viaţa ei să fie consemnată de istoricii bisericeşti şi laici încă din veacul al XII-lea. Dar nu numai viaţa, ci şi minunile pe care le-a săvârşit sfânta în decursul timpului au făcut să curgă râuri de cerneală, consemnând multul folos pe care ea l-a oferit celor care i l-au cerut cu credinţă. Pelerinajul neîntrerupt la moaştele sale, încă din momentul descoperirii lor şi până astăzi, este mărturia concretă a credinţei, a evlaviei şi a recunoştinţei dreptmăritorilor creştini în mijlocirea Cuvioasei Maicii Parascheva înaintea Mirelui Hristos şi înaintea Tronului Preasfintei Treimi. Deşi cinstită ca sfântă de strămoşii noştri cu multă vreme înainte de aducerea moaştelor sale în Moldova (1641) şi consemnată ulterior şi în cărţile de cult ale Bisericii noastre, ea a fost trecută în calendarul creştin ortodox românesc abia în a doua jumătate a veacului XX. Ea este recunoscută şi a intrat în evlavia populară română cu apelativul „mult folositoare”, aceasta arătând că ea a fost şi a rămas o sfântă spre care s-au îndreptat cu multă dragoste şi nădejde tare o mulţime de credincioşi, oferindu-le tuturor ajutor, fiind „limanul de scăpare al celor înviforaţi” aflaţi pe „marea acestei vieţi”. Însă în pofida vechimii ei, cinstirii ca sfântă, evlaviei timpurii din partea înaintaşilor noştri, precum şi în pofida mulţimii minunilor săvârşite de sfântă în curgerea vremii, cultul ei a fost oficializat, cum aminteam, foarte târziu, printr-o hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, abia în anul 1950, respectiv 1955. În anul 1950, la iniţiativa patriarhului Justinian Marina, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat generalizarea cultului Sfintei Parascheva, iar pe 14 octombrie 1955 la Iaşi a avut loc proclamarea extinderii cultului ei în Patriarhia Română. De atunci, în ziua de 14 octombrie Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi. Sărbătoarea este încununată atât de pelerinajul creştinilor ortodocşi din ţară şi de peste hotare, cel mai mare pelerinaj din Ortodoxie, la racla cu sfintele sale moaşte, de Sfânta Liturghie arhierească săvârşită de un sobor de arhierei, la invitaţia mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, cât şi de aducerea (începând cu anul 1996) a unor relicve sau sfinte moaşte ale altor sfinţi ai Ortodoxiei din diferitele părţi ale Europei. Întrucât anul acesta, anul mântuirii 2011, se împlinesc 370 de ani de la aducerea sfintelor ei moaşte la Iaşi (13 iunie 1641), în semn de recunoştinţă pentru ajutorul oferit credincioşilor din Moldova în special, de-a lungul timpului, fiind, aşa cum o numeşte acatistul, „luminătoarea casnică a Moldovei”, dar şi ca semn al evlaviei şi al preţuirii faţă de toţi închinătorii, slujitorii şi pelerinii ei, am considerat necesar a elabora prezenta lucrare. Aceasta cuprinde mai multe aspecte: viaţa Sfintei Parascheva şi cei care au scris despre viaţa acesteia; pelerinajul sfintelor ei moaşte şi aducerea lor la Iaşi; consemnarea ei de către cronicarii străini, dar şi de către autorii români; mutarea ei în noua Catedrală şi evacuarea raclei cu sfintele moaşte în timpul celui de-al Doilea Război Mondial; generalizarea cultului ei şi proclamarea oficială; bisericile închinate ei, în spaţiul românesc, pe secole; racla, veşmintele şi coroanele ei etc. Fiind o sfântă care a trăit în veacul al XI-lea şi ale cărei sfinte moaşte au binecuvântat mai multe locuri şi ţări, bucurându-se de o mare evlavie, era firesc să se fi scris despre viaţa ei şi despre minunile săvârşite, mult şi de demult. Dintre cei care s-au aplecat asupra vieţii ei amintim pe diaconul Vasilisc (sec. XII), patriarhul Teodosie al Bulgariei (sec. al XIV-lea), patriarhul Eftimie de Târnovo (sec. al XIV-lea), Moisi din Budiml (sec. al XVI-lea), mitropolitul Matei al Mirelor (sec. al XVI-lea), patriarhul Macarie al Antiohiei (sec. al XVII-lea), Nicodim Aghioritul (sec. al XIX-lea), mitropoliţii Moldovei Varlaam şi Dosoftei (sec. al XVII-lea), episcopul Melchisedec Ştefănescu (sec. al XIX-lea) şi alţii din timpurile mai noi (preotul Gh. Păvăloiu, D. Stănescu, arhimandritul Varahiil Jitaru, preotul Milan {esan, preotul Scarlat Porcescu, preotul prof. Mircea Păcurariu etc.). Lucrarea de faţă se doreşte a fi una de sinteză, referindu-se la aspectele legate de viaţa sfintei din diversele perspective apărute de-a lungul timpului, din vremuri mai îndepărtate şi până astăzi. Scopul lucrării este de a face mai bine cunoscută istoria Sfintei Parascheva după aducerea la Iaşi a sfintelor ei moaşte. În acelaşi timp, într-un act de euharistie adus sfintei pentru tot ajutorul dat Moldovei şi nu numai, dar şi Celui care este „Unul Sfânt”, pentru darul revărsat asupra noastră prin Sfânta Cuvioasa Parascheva.