Cod produs: „În Biserica slavei Tale”. Studii de teologie și spiritualitate
Disponibilitate: In stoc

„În Biserica slavei Tale”. Studii de teologie și spiritualitate liturgică vol. I

   
      0 review-uri      
20 LEI
 

Cuvântul autorului la prima ediție În anii care au trecut de la evenimentele din decembrie ’89, am asistat la o adevărată competiție, în toate domeniile, în ceea ce privește publicarea de carte de specialitate. Este mare distanță și diferență între perioada în care cumpărarea unei cărți valoroase presupunea trecerea testului de răbdare la un rând, o „coadă”, care semăna cu cele de la standurile de produse alimentare, și rându­rile imense de cărți aliniate astăzi în...

mai mult  +

Cuvântul autorului la prima ediție În anii care au trecut de la evenimentele din decembrie ’89, am asistat la o adevărată competiție, în toate domeniile, în ceea ce privește publicarea de carte de specialitate. Este mare distanță și diferență între perioada în care cumpărarea unei cărți valoroase presupunea trecerea testului de răbdare la un rând, o „coadă”, care semăna cu cele de la standurile de produse alimentare, și rându­rile imense de cărți aliniate astăzi în librăriile pe care le întâlnim la tot pasul, așteptându-și cititorii. Oferta de carte este atât de mare și atât de tentantă, încât este anevoioasă orice încercare de a alege ceva fără să ai sentimentul că și celelalte cărți te-ar fi interesat și ți-ar fi trebuit. O librărie este locul unde înveți să fii smerit. În fața atâtor cărți, îți dai seama cât de mult mai ai de citit și de învățat. În ceea ce privește cartea teologică, situația seamănă foarte bine cu cea descrisă mai sus. S-au făcut numeroase traduceri, au apărut colecții, s-au realizat și publicat teze de doctorat, s-au tipărit manuale pentru învățământul mediu și pentru cel universitar, teologi de marcă au scris cărți de mare profunzime teologică și duhovnicească pe teme care frământă lumea contemporană etc. Pe scurt, s-a mai umplut ceva din golul imens pe care sistemul comu­nist ateu l-a creat prin limitarea la maximum sau prin interzicerea publicării cărții religioase. O trecere în revistă a bibliografiei religioase din ultimele de­cenii ne va da posibilitatea să constatăm că în anumite ramuri ale teologiei s-a publicat foarte mult, în timp ce în altele se simte încă nevoia unor răspunsuri autorizate la o mulțime de teme care stau la rând pentru a fi tratate. În cadrul Teologiei liturgice, interesul crescând manifestat în rândurile preoților, ale studenților teologi, ale seminariștilor, dar și ale multora dintre credincioșii laici dă posibilitatea creării și publicării unei literaturi care să continue tradiția și activitatea deosebit de bogată și valoroasă pe care au desfășurat-o iluștrii profesori liturgiști pe care i-a avut Ortodoxia românească. Cât de multe sunt întrebările și cât de necesare sunt răspunsurile pe teme liturgice se poate vedea și din pagina permanentă a publicației „Vestitorul Ortodoxiei”, în care Părintele Profesor Dr. Nicolae D. Necula, titularul catedrei de Teologie liturgică de la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian” a Universității București, poartă un dialog teologico-liturgic, canonic și pastoral-misionar cu toți cei care doresc să cunoască mai bine frumusețile tainice pe care, în pre­zența Mântuitorului Hristos, înconjurat de sfinți, le experimentăm în spațiul liturgic. Aceste răspunsuri au fost adunate în patru volume, sub titlul Tradiție și înnoire în slujirea liturgică, primele două apărute la Editura Episcopiei Dunării de Jos, în 1996 și 2001, al treilea apărut la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2004, și al patrulea la Editura Cu­vântul Vieții, București, 2010, volume arhicunoscute între cititorii de toate categoriile și care sunt normative pentru facultățile de teologie, pentru seminariile teologice, pentru profesorii de religie, pentrumonahi și pentru tot creștinul care voiește să se hrănească sufletește. Cartea de față, pe care nu întâmplător am numit-o „În Biserica slavei Tale”, are drept model volumele amintite. Ea dă răspunsuri întrebărilor adresate de preoții slujitori și de studenții teologi, dar și de mulțimea de credincioși pe care îi păstoresc. Totodată, cartea este un răspuns dat provocărilor contemporane, străine de spiri­tualitatea ortodoxă. „În Biserica slavei Tale”, prin întregul ei conținut, exprimă faptul că în cadrul cultului divin vedem și experimentăm frumu­sețea netrecătoare a Împărăției lui Dumnezeu. Cartea este alcătuită dintr-un număr de articole și studii pe diferite teme, grupate în așa fel încât lucrarea să aibă unitate și continuitate. Menționăm că unele dintre studiile din această lucrare au mai fost publicate, însă materialul prezentat aici este revăzut și refăcut în întregime. Sperăm ca lecturarea acestui prim volum să-i facă pe cititori să le aștepte cu nerăbdare și pe următoarele. Ne rugăm ca Hristos Domnul, Cel mereu prezent în ceruri și în Biserica slavei Sale, să aducă bucurie, pace sfântă și folos duhov­nicesc celor care vor poposi asupra rândurilor acestei cărți. Iași, 2003

mai puțin  -