„Ţelul omului, scopul şi vocaţia care i-au fost stabilite, este ca prin şi dincolo de unirea sa cu Dumnezeu să facă acest Dumnezeu Atotprezent şi Trancedent Care învăluie şi pătrunde toate, «în care trăim, ne mişcăm, fiinţăm»(II Pt. 1, 4) – mai apropiat sufletului decât propria-i respiraţie.” Lucrarea „Asceza şi Căsătoria” (200 pp) este împărţită în patru capitole. În primul capitol intitulat „Introducere în asceză” ni se vorbeşte despre ce înseamnă asceza ca disciplină, despre importanţa ascultării şi împlinirii cuvântului Scripturii pentru dobândirea cugetului lui Hristos, despre rolul trupului în asceză şi despre legătura dintre asceză şi sfintele taine. Despre asceza mortificatoare, cea a trezviei şi cea a sobrietăţii, precum şi despre tehnicile somatopsihice ni se vorbeşte în capitolul al doilea. Aflăm din lucrare că Rugăciunea în Numele lui Iisus deţine un loc aparte în asceză. Hristos este primit de închinătorul ortodox în desăvârşitul chivot al tăcerii lăuntrice. Având o formă scurtă, ea călăuzeşte sufletul la măsura concentrării şi-l aşază faţă către faţă cu Dumnezeu. Cuvintele acestei rugăciuni unesc toate puterile omului, spirituale, mintale şi trupeşti, într-un singur act de închinare autentică – adorarea iubitoare a lui Dumnezeu. Ea îmbracă fiinţa în neclintire. În acelaşi timp, Rugăciunea cu Numele lui Iisus dezgoleşte sufletul de toată subiectivitatea, egocentrismul şi-l aşează în obiectivitatea tărâmului dumnezeiesc; este şi cale, şi împlinire a lepădării şi a negării de sine. Conform Înaltpreasfinţitului Antonie, bogăţia dogmatică şi duhovnicească a Rugăciunii lui Iisus este nemărginită: nu este doar rezumatul, ci credinţa în sine, iar enigma sa este desluşită în Hristos. Nu doar că ne vorbeşte de Dumnezeu, ci datorită invocării neîncetate, ea este un adânc strigăt al făpturii către Dumnezeu său, ea aduce prezenţa lui Hristos pe care-l invocă. El însuşi vine la făptura Sa, la cererea căreia El înfăptuieşte singura minune după care tânjeşte creaţia: El locuieşte împreună cu făptura, El se uneşte cu făptura, pentru ca să nu mai fie doar o vietate ce trăieşte pur şi simplu, ci Hristos care trăieşte în ea. Mitropolitul Antonie de Suroj încearcă să hrănească sufletul celui înfometat după Dumnezeu considerând că trebuie să îşi deschidă sufletului, să facă din el o piaţă, din care omul care vine să ia ce are nevoie căci nu se cuvenea, conform spuselor sale, să aibă în posesie nimic din viaţa sa, nimic din Dumnezeu. În capitolul al treilea autorul dezvăluie câteva aspecte ale vieţii sale de monah. Capitolul al patrulea ne prezintă legăturile ce se creează între Căsătorie, Euharistie şi monahism. Este analizată în detaliu Taina Căsătorie. Înţelegem că, fie alegem celibatul consacrat, dedicat, sau viaţa în căsătorie, noi ne rostuim viaţa în taina bisericii în relaţia cu Dumnezeu şi cu toţi cei care trăiesc în Dumnezeu. Prin urmare, deşi cele două căi implică evident ceea ce am putut numi în termeni moderni un stil de viaţă diferit, esenţa lor este aceeaşi. Mirii sunt chemaţi să zidească Împărăţia lui Dumnezeu în mijlocul lor, chiar ei, uniţi prin iubirea pe care o au unul pentru celălalt şi pentru Dumnezeu. De la un capăt la celălalt în Vechiul şi Noul Testament, în toate scrierile patristice şi în rânduielile liturgice găsim imaginea nunţii ca simbol, icoană – chiar dacă imperfectă din cauza faptului că este pământească – a Cinei Mielului, a Împărăţiei împlinite, a tuturor făpturilor ce sunt una cu Dumnezeu şi în Dumnezeu. Se poate spune că lepădarea monahală, disponibilitatea de a trăi într-o lume unde conectivitatea, solidaritatea, unitatea şi unicitatea sunt atât de fundamentale pentru a supravieţui trupeşte şi sufleteşte, adică această lepădare este o imagine a singurătăţii lui Hristos, singurătatea lui Dumnezeu întrupat în om, şi este, de asemenea, o imagine a căii, a urcuşului pe Cruce, a Miresei, despre care Sfântul Apostol Petru vorbeşte într-una din epistolele sale, Mireasa Mielului, Mielul jertfelnic, Mielul care este adus şi ucis pentru păcatele lumii, iubit, recunoscut şi urmat de făpturile pe care El le-a creat, după cum spune Scriptura, oriunde merge El. Lucrarea „Asceza şi căsătoria” a Mitropolitului Antonie de Suroj (cea de-a patra din seria de autor dedicată de Editura Doxologia acestei personalităţi remarcabile a Ortodoxiei) ne îndeamnă, oricât de diferite sunt căile şi condiţiile exterioare în care trăim, să împlinim porunca iubirii lui Dumnezeu şi a aproapelui.