Cod produs: Ctitoriile Sfinților Împărați Constantin și Elena în Răsărit și Apus
Disponibilitate: Stoc limitat

Ctitoriile Sfinților Împărați Constantin și Elena în Răsărit și Apus

2
   
      0 review-uri      
87 LEI
 

„Anul acesta, 2013, se împlinesc 1700 de ani de la adoptarea Edictului de la Mediolanum din anul 313 d.Hr., act crucial în istoria creștinismului prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare (306-337 d.Hr.), în înțelegere cu împăratul Licinius (308-324 d.Hr.), a acordat libertate de manifestare creștinismului, supus, până atunci, unor îndelungate și mari persecuții, începute încă din secolul I d.Hr., pe vre­mea împăratului Nero (54-68 d.Hr.) și ajunse la apogeu chiar...

mai mult  +

„Anul acesta, 2013, se împlinesc 1700 de ani de la adoptarea Edictului de la Mediolanum din anul 313 d.Hr., act crucial în istoria creștinismului prin care Sfântul împărat Constantin cel Mare (306-337 d.Hr.), în înțelegere cu împăratul Licinius (308-324 d.Hr.), a acordat libertate de manifestare creștinismului, supus, până atunci, unor îndelungate și mari persecuții, începute încă din secolul I d.Hr., pe vre­mea împăratului Nero (54-68 d.Hr.) și ajunse la apogeu chiar la începutul secolului al IV-lea d.Hr., în vremea împăraților Dioclețian (284-305 d.Hr.) și Galeriu (305-311 d.Hr.).

Ca urmare a hotărârii de la Mediolanum (astăzi Milano) persecuțiile anticreștine au încetat, Biserica și-a recuperat, odată cu libertatea vieții religioase, proprietățile ce-i fuseseră confiscate și, mai mult decât atât, a început o intensă activitate de construire a numeroase locașuri de cult în toate părțile Imperiului Roman dintre care cele mai însemnate sunt rodul inițiativelor ctitoricești personale ale Sfinților împărați Constantin și Elena.

În semn de recunoaștere a însemnătății cruciale a Edictului de la Mediolanum în istoria creștinătății, la propunerea noastră, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în consens cu atenția acordată acestui moment în întreaga lume creștină, a hotărât ca Anul 2013 să fie considerat An Omagial al Sfinților împărați Constantin și Elena.

Astfel, în întreaga Patriarhie Română au fost organizate în acest an numeroase și semnificative manifestări menite să cinstească memoria Sfinților Împărați Constantin și Elena în conștiința Ortodoxiei Românești.

Între aceste expresii de vie și pioasă cinstire a lor, înscriem și apariția albumului de față, „Ctitoriile Sfinților împărați Constantin și Elena în Răsărit și Apus” me­nit să contribuie la o mai bună cunoaștere a edificiilor religioase construite cu spri­jinul Sfinților împărați Constantin și Elena. Importantele ctitorii, a căror construire ei au inițiat-o în cele mai semnificative zone ale Imperiului, s-au înscris în efervescența constructivă generală înregistrată în întregul Imperiu Roman, inclusiv în zona Dunării de Jos, a pământului românesc de astăzi, la răscrucea dintre Imperiul Roman antic și începuturile Imperiului Bizantin, dintre lumea păgână a antichității și noua civilizație creștină.

Binecuvântăm cu bucurie apariția acestui album la Editura BASILICA a Patriarhiei Române și felicităm pe autorii și colaboratorii care au contribuit la alcătuirea, editarea și tipărirea lui”. (Din Cuvântul înainte al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel)

mai puțin  -